Despre noi

Suntem specialiști în dezvoltarea potențialului uman.

Trei dintre marile probleme actuale sunt fluctuația de personal, lipsa de angajament și competență, și lipsa de motivație.
Se cer rezultate, dar nu are cine să le livreze. Acest lucru duce la frustrări, concedieri, demisii, și o atitudine precară față de colectiv și companie. Lipsa de motivație poate fi tradusă prin aspecte legate de sistemul de carieră, salarizare, beneficii suplimentare și prestigiul companiei.
Toate aceste probleme se întâmplă dintr-un singur motiv: lipsa unui sistem de dezvoltare a potențialului uman. Se investesc mulți bani în procese tehnologice și produse, dar puțini bani sau deloc în crearea unui sistem de dezvoltare a potențialului uman.
Degeaba angajăm oameni dacă nu știm ce să facem cu ei. Pe termen scurt te bucuri că ai oameni, dar pe termen lung, exact acest lucru devine o problemă.

Echipa trebuie să fie la înălțimea viziunii.

Așadar, serviciile noastre presupun șlefuirea omului, mai exact creșterea nivelului său de conștientizare, leadership, comunicare, relaționare, ascultare, negociere, organizare proprie, creativitate și organizarea activităților.

Lucrăm personalizat

Compania ta este diferită de concurență, chiar dacă uneori îți place să te compari. Ai o viziune unică, obiective distincte, valori proprii, puncte forte specifice și echipe unice. Toate acestea vă creează autenticitatea.
Este greșit să abordăm colaborarea cu tine așa cum fac alții. De aceea, echipa noastră analizează atent fiecare detaliu spus și nespus al companiei tale, pentru a ne asigura că îți oferim nu doar ceea ce dorești, ci și ceea ce ai nevoie.
O parte din echipa noastră de mentori activează de aproape două decenii în mediul de business. Nu venim să presupunem ce trebuie făcut pentru compania ta. Știm exact ce trebuie făcut. Tu vrei să mergi la sigur.

Nu suntem cunoscuți, suntem recomandați

Oricât de ciudat ar suna, scopul nostru nu este faima noastră. Nu înseamnă că nu facem marketing, dar meseria noastră nu este despre noi, ci despre voi. Ne punem în slujba ta și a echipei tale pentru ca voi să fiți cunoscuți.
Clienții noștri sunt oameni cu valori, care au deschiderea nu doar să facă bani, ci mai ales să creeze un impact pozitiv și să contribuie cât mai mult în societate. Punem mare accent pe acest aspect și de aceea alegem foarte bine cu cine vrem să lucrăm.
Proiectele noastre sunt, de obicei, delicate. Necesită timp și atenție sporită. De aceea nu ne asumăm lucrări una peste alta. Nu glumim cu ceea ce facem și nici nu suntem superficiali.

Echipa noastră

Mihai

Fondator și CEO Inspired

Denisa Cioban​

Denisa

Co-Fondator Inspired și Coach

Diana Gavan

Diana

Customer Care Leader

Cristian Gavan

Cristian

Personal Development Trainer

Alexandru Ion

Alexandru

Brand Designer

Anca

Marketer

Daniel

Balanced Scorecard

Loredana

Team Building și Coaching